Urban Mobility Lab Brașov tocmai a avut loc, în cadrul concursului național de soluții de mobilitate urbană. Au fost prezentate patru proiecte inovatoare, iar un juriu distins format din experți în devoltarea urbană a ales inițiativele care merită să fie premiate. Noi sperăm ca ele să devină proiecte pilot pentru administrație. Vă prezentăm care sunt soluțiile de mobilitate urbană care au fost propuse pentru a îmbunătăți mobilitatea în Brașov și pentru a spori calitate vieții.
Primul proiect prezentat, Velorution, se concentrează pe problema calității aerului în Brașov. Impactul economic și social al poluării, precum și efectul asupra sănătății este evident, iar traficul este de vină. Mobilitatea urbană sustenabilă poate fi răspunsul. În acest sens, inițiativa prezintă ideea implementării unei rețele de bike-sharing. O aplicație permite rezervarea și folosirea bicicletelor și oferirea unor recompense utilizatorilor. Proiectul poate fi ușor extins, iar în ciuda faptului că există lacune de infrastructură, se poate crea o pistă pentru proiectul pilot doar, limitat în primă fază. Întreaga comunitate precum și mediul local de afaceri ar putea beneficia de pe urma acestui proiect.
Asemenea acestei prime prezentări, inițiativa Tramvaie Brașov își propune să facă din Brașov un oraș care să nu mai fie dominat de mașină. Alternativele automobilului sunt tot mai relevante așadar, iar o rețea de transport public lărgită și gândită mai bine poate fi benefică. Tramvaiul este tot mai important din punct de vedere tehnic, având în vedere capacitatea fizică a acestui mijloc de transport. Se poate naște astfel o axă nord-sud și una est-vest care poate acoperi o mare parte a orașului. Tramvaiele reprezinta deja o solutie în alte orașe foarte similare Brașovului. Este nevoie de marketing puternic pentru a demonta mituri, a educa cu privire la potentialul tramvaielor și pentru a implementa inovații în acest sens. Soluția unei campanii de advocacy și awarness legat de utilitatea tramvaiului pentru transportul public, a fost cea de-a doua propunere.
În tot acest amalgam de alternative mai sustenabile ale transportului public tradițional, pietonul nu este însă uitat. Echipa Urban Concept-Walkable City pune accentul pe importanța pietonului și a spațiilor pietonale în orașe precum Brașovul. Echipa propune un traseu pietonal axial, conectat și atractiv. Mijloacele de transport alternativ sunt tot mai relevante în ziua de azi, mai ales în condițiile pandemiei, iar în acest sens, acest proiect propune amenajarea unui traseu pilot, alături de lărgirea spațiilor pietonale, introducerea benzilor de biciclete și alergat, spații de relaxare, precum și un sistem de recompense pentru cetățenii care folosesc acest traseu de mobilitate. Scăderea poluării, promovarea sănătății cetățenilor și decongestionarea traficului sunt efecte ale implementării acestui proiect. Mai mult, iluminatul stradal ar urma să fie alimentat prin panouri solare.
În ultimul rând, echipa Pas cu Pas s-a concentrat pe cartierele rezidențiale și își dorește să crească nivelul de mobilitate ale acestor zone. Spațiile publice se pot utiliza în multe moduri diferite, iar anumite trasee pietonale pot fi create pentru a spori tocmai nivelul de mobilitate în zonele rezidențiale. Există spații nefolosite și degradate care pot fi reîntrebuințate, reamenajate și refolosite în diferite scopuri. Ajungem la reținerea rezidenților în cartierul lor, sa nu mearga in centru. Picturi murale și alte soluții de regenerare a unor spații urbane, care pot fi ușor reamenajate în scopuri benefice. Soluția unor astfel de trasee poate fi ușor replicată și multiplicată și poate ajunge în mai multe zone rezidențiale, “acaparând” intregul oras. Intreaga populație rezidentă poate beneficia de pe urma unor astfel de schimbari, zone rezidentiale pot deveni mult mai atractive pt toata lumea, iar afacerile locale pot beneficia de pe urma acestei atractivități “descentralizate”.
În urma prezentării acestor proiecte, juriul a decis că echipa Urban Concept merită premiul 1, în valoare de 2000 de euro, cumulat cu premiul oferit de partenerii noștri de la Coresi. Echipa Velorution a primit premiul al doilea, îm valoare de 800 de euro. Acest concurs este menit să sublinieze importanța colaborării între diverși actori sociali importanți, precum și faptul că o facilitare a acestei cooperări poate genera, în mod direct, soluții concrete și inovatoare de dezvoltare urbană. Mulțumim tuturor participanților și celor implicați în desfășurarea acestui concurs de soluții privind mobilitatea urbană. Vă invităm să urmăriți prezentarea completă a proiectelor pe pagina noastră de Facebook, aici.
Foto: Pentalog